Reţete pentru a-ţi spori autonomia telefonului

Până când producătorii de telefoane mobile vor construi baterii capabile să ofere o autonomie de ordinul săptămânilor (în condiţii de utilizare obişnuită, nu în stand-by), indivizii disperaţi din cauză că telefonul îi lasă la greu pot recurge la câteva soluţii banale dar eficiente.

Prima şi cea pe care probabil o cunoaşte lumea întreagă este
încărcarea bateriei peste noapte , la fiecare 24 de ore. Dacă şi aşa îţi moare (telefonul) în timpul zilei, înseamnă că acumulatorul este defect/uzat sau dispozitivul tău mobil foloseşte un display cu tub catodic.

În cealaltă variantă, mai puţin cunoscută, se apelează la fizică pentru a demonstra că acumulatorul se descarcă mai repede atunci când telefonul este ţinut lângă corp (în buzunarul de la piept spre exemplu), din cauzacăldurii degajate. Cele aproximativ 37 de grade Celsius sunt suficiente pentru a grăbi procesele chimice din interiorul bateriei. Aşadar, ţine-ţi telefonul departe de corp – dacă ai unde. Ca bărbat, nu prea îmi dau seama unde aş putea purta telefonul departe de corp, mai ales că nu fac parte din categoria acelora care umblă cu poşeta la braţ.

În fine, ultima situaţie este una cu care probabil nu te vei confrunta prea des. Dacă eşti plecat într-o excursie de câteva zile şi nu ai încărcătorul la tine, închide telefonul şi păstrează-l în frigider pe timp de noapte. Vei câştiga ore bune de autonomie.

Sursa: go4it.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce spune ciocolata preferata depre tine

UPC se revanseaza

Atentie la jocul Balena Albastra