Postări

Se afișează postări din mai, 2010

Weekend de relaxare

Pentru ca "is Friday" şi trebuie să ne relaxăm să o facem cu un nou joculeţ flash pentru ingineri şi de ce nu şi pentru cei în devenire. Sprocket Rocket e un joc complex, în care e nevoie şi de îndemânare dar şi (mai ales) de logică şi inspiraţie. În joc este vorba despre o bilă (… ovală mai exact) portocalie ce trebuie condusă prin ceva mega-construcţie de metal, un fel de labirint, evident la tot pasul ciocnindu-te de greutăţi. Toate acele obstacole vor fi îndepărtate din calea fericirii cu ajutorul unor braţe pe care le veţi adăuga la "portocala" zburătoare. Dar mai bine citiţi instrucţiunile şi apoi jucaţi.

Filmari si fotografii nunti

Pentru că de curând am împlinit 3 ani de la căsnicie şi numai eu stiu cât am umblat si telefonat după diverse amănunte pentru ca totul să iasă perfect. Pentru a avea o nunta perfecta, fie că vrei o nuntă în Galaţi, Brăila, Tecuci sau o alta localitate din sud-estul Moldovei şi nu numai, e bine ca acest eveniment să-l poţi retrăi mai târziu, să suspini după clipele minunate din ziua nunţii, privind la nişte fotografii şi imagini video de o calitate bună şi nu în ultimul rând realizate cu bun gust si profesionalism. Eu unul ţin să vă spun că la acea vreme am căutat pe internet la întamplare iar norocul meu a făcut să dau peste o echipă de oameni care au pus suflet în ceea ce au filmat şi fotografiat, pentru ca la final să fiu extraordinar de multumit. Să ştiţi că din câte anunţuri de acest gen găsiti pe Net nu toţi acei aşa zişi fotografi şi cameramani îţi oferă la sfârşit un material foto şi video care să-ţi depăşească sau macar sa mulţumească aşteptările. De aceea înainte de a face o a

Eurovision 2010

Reprezentantii Romaniei la Eurovision, Paula Seling si Ovidiu Cernauteanu concureaza astazi in cea de-a doua semifinala a competitiei, cu sanse reale de calificare in finala, dar si cu aprecieri pentru prestatiile vocale din timpul repetitiilor, transmite Agerpres. La casele de pariuri, artistii romani sunt cotati cu sanse mari de a ajunge in finala, insa nu sunt vazuti favoriti pentru finala din 29 mai. Vezi lista completa a participantilor la a doua semifinala Eurovision 2010. Prima semi-finala care a avut loc marţi, a trimis mai departe in finala de sambata urmatoarele tari participante: Rep. Moldova, Bosnia Herţegovina, Rusia, Grecia, Portugalia, Belarus, Serbia, Belgia, Albania şi Islanda.

Superstitii casatorie

Şi dacă tot e zi mare pentru mine la 3 ani de căsătorie , ce ar fi să vedem şi nişte superstiţii despre acest eveniment important în viaţă. Aşa că cei care urmaţi să faceţi acest pas important pentru voi şi neimportant pentru majoritatea populaţiei planetei, iată ce trebuie si ce nu trebuie sa faceţi în preajma casătoriei. Dar înainte de a citi superstiţiile ar fi bine să participaţi la un sondaj în partea dreaptă cu privire la căsătorie, sub acoperire, aşa că nimeni nu va sti ce şi cum aţi votat. #... cel care este asezat la coltul unei mese, nu se va casatori. #... cel care este maturat din greseala nu se va mai casatori. #... daca treci peste gunoiul strans dupa maturat, nu te mai insori. #... cel care scutura fata de masa dupa apusul soarelui, va ramâne necasatorit. #... daca primul om care intra in casa unei fete nemaritate in prima zi a Anului Nou este barbat, sunt sanse de casatorie pentru ea in anul abia inceput. #... daca intr-o casa sunt mai multe fete nemaritate si aseaza ca

3 ani si toti 3

Nu ştiu ce înţelegeţi voi din titlu dar pentru unele femei e o zi grea, azi fac 3 ani de când m-am căsătorit, şi cele care m-au pierdut sigur le dau lacrimile citind acest lucru. Aş fi pus şi o fotografie de la nuntă aici macar să vădă femeile ce au pierdut în urmă cu trei ani şi ce a câştigat frumoasă mea soţie, actuală şi viitoare. Cică fiecare aniversare a casatoriei are o denumire (deci se pot oferi cadou obiecte din materialele corespunzatoare aniversarii): 1 an - nunta de hârtie 2 ani - nunta de bumbac 3 ani - nunta de piele 4 ani - nunta de fructe sau de flori 5 ani - nunta de lemn 6 ani - nunta de zahar sau de fier 7 ani - nunta de lâna sau de cupru 8 ani - nunta de bronz sau de lut 9 ani - nunta de rachita 10 ani - nunta de tinichea sau de aluminiu 11 ani - nunta de otel 12 ani - nunta de matase 13 ani - nunta de dantela 14 ani - nunta de fildes 15 ani - nunta de cristal 20 ani - nunta de portelan 25 ani - nunta de argint 30 ani - nunta de perla 35 ani - nunta de coral 4

Relaxare in parcare

Imagine
Dacă miercurea e zi de lucru şi e şi grea, atunci de ce să nu o facem mai plăcută şi uşoară cu un joc. Vehicles este un joc simpatic, cu o grafică gen desene animate. Dincolo de aspect e însă un joc de logică destul de interesant, iar tot ce trebuie făcut în acest joc este să eliminaţi maşinile negre de pe ecran, folosindu-vă de celelalte maşini. De preferinţă la final ar fi bine să aveţi maşina bună parcată în zona marcată cu verde, altfel s-ar putea ca puctajul sa nu fie unul destul de bun şi să nu primiţi steluţa pe nivel care mai apoi o să vedeţi că vă da posibilitatea să jucaţi un alt calup de nivele. Dar mai bine vă las pe voi să descoperiţi mai multe şi să-mi mulţumiţi că v-am transformat o zi de muncă într-una de relaxare.

Controller cu webcam si o manusa

Cel mai bun controller pe care am putea sa-l avem este propria noastra mana, si gesturile de care este aceasta capabila. Insa mana noastra ar trebui sa ajunga intr-un fel la software-ul de interpretare. Momentan exista doua variante: fie printr-o manusa cu senzori integrati, fie cu ajutorul unui webcam care sa o vada. Problema este ca manusa, datorita constructiei relativ rigide, limiteaza mobilitatea si gesturile pe care le putem face. Iar un webcam normal nu distinge destul de bine toate toate miscarile, din cauza unei lipse de discrepanta. Dar cei de la MIT au gasit o metoda de a rezolva aceasta ultima problema, si a face mana mult mai evidenta pentru camera. Si au realizat o manusa speciala, subtire pentru a nu limita deloc mobilitatea, si foarte viu colorata, pentru a iesi in evidenta. In total au fost delimitate 20 de zone neregulate, fiecare vopsita in una din zece culori diferite (zece culori pe fiecare fata a mainii). Astfel, soft-ul aferent detecteaza imediat miscarile si ges

Spionul din Webcam

Imagine
Există momente când doriţi să înregistraţi activităţile întâmplate în jurul tău calculatorului, v-ar putea ajuta să vă daţi seama cine s-a aşezat pe scaunul vostru eventual ce minunăţii a facut. Există multe aplicaţii freeware şi alte programe care pot rula, în modul Stealth (ascuns) şi să preia imagini şi să înregistreze video de pe webcam-ul calculatorului fără ca persoana să ştie că e filmată cu "camera ascunsă". SecurityCam este un astfel de program simplu care acceptă captează şi monitorizează, în acelaşi timp oferă detectarea mişcării pentru a face fotografii la subiecţii în mişcare, apelând un număr sau de o alertă sonoră. Această aplicaţie nu va rula în modul Stealth, dar îl puteţi minimiza şi va continua să înregistreze imaginile tuturor celor care folosesc computerul. Acest program recunoaşte toate webcam-urile, şi este o aplicaţie portabilă, pe care nu e nevoie să o instalaţi . Download SecurityCam

E-mail Temporar

Imagine
Vrei să te înregistrezi pe un site, forum sau îţi trebuie o adresă de mail pentru doar câteva zeci de minute pentru a primi un cod de activare sau un link iată o soluţie. Foloseşti o adresă de email temporară..., un mail care se autodistruge după o anumită perioadă. De scurt timp a apărut şi o alternativă românească, precum EmailTemporar.ro – e greu să uiţi acest domeniu, foarte bine potrivit scopului deja amintit. Pur şi simplu intraţi pe sit şi apăsaţi primul link (email aleator) sau al doilea (caz în care scrieţi Dvs ce să fie înainte de @). Şi aveţi emailul! Rămâne să îl folosiţi unde vi se cere – şi nu aţi fi vrut să vi se ceară. Am verificat, trimiţând un email la adresa temporară: după câteva secunde (bune) mi-a apărut. Mai mult, cu un click pe Show poţi răspunde acestui email. Facilitatea e excelentă, în special atunci când procesul de înregistrare presupune un reply (mai rar, dar pot fi astfel de situaţii). Nu puteţi iniţia emailuri, ceea ce înseamnă că serviciul E

Cea mai mare greva online

Se pare că mult anunţata şi nedorita grevă din sistemul bugetar din România, face ca foarte mulţi oameni să privească această manifestaţie la TV sau live pe internet. Tot mai mulţi angajaţi fie ei din sistemul bugetar sau privat, doresc sa vadă ce se petrece şi ce se spune despre toată această manifestare pe canale de ştiri. Fericiţi sunt cei ce au un tv la locul de munca şi pot urmări fără probleme, dar cei care se bazează pe Internet trebuie să ştie că site-urile de streaming video ala principalelor posturi de ştiri au cam picat, cine vrea să vadă ceva mai bine se lasă păgubaş, şi ascultă europa liberă.

Solutie pentru cladiri cu risc seismic?

Imagine
Dacă tot suntem ameninţaţi de cutremure ca vor veni şi la noi odată, şi ne va extermina ca pe nişte şobolani, dacă nu o fac înainte cei care coduc ţara, iată o "soluţie" totuşi ca macar în caz de se dărâmă şi să murim sub dărmături să avem locul deja astupat de verdeaţă. Departe de a contribui la degradarea zidurilor, asa cum s-a crezut multa vreme, iedera are, dimpotriva, capacitatea de a le proteja de ravagiile timpului. Casele cu ziduri imbracate in iedera arata foarte atragator, dar acesta nu e singura calitate a plantei. Multa vreme s-a considerat ca iedera degradeaza zidaria, strecurandu-si lastarii prin fisuri si inrautatind, astfel, starea constructiei, motiv pentru care masurile de conservare a cladirior vechi includeau, adesea, indepartarea iederei de pe ziduri. Insa un studiu recent, realizat de cercetatori de la Universitatea din Oxford, Marea Britanie, arata ca, de fapt, prezenta iederei poate incetini deteriorarea cladirilor in timp. Invelisul vegetal protejeaza

Tetris în 3D

Imagine
Dacă e început de săptămână atunci de ce să nu o începem prin relaxare totală cu un Tetris. Este vorba de o variantă în 3D având la bază un turn care se roteşte. Din păcate ea se poate juca numai online, în navigator, fiind realizată în JavaScript. Pentru început accesaţi această pagină. Veţi avea la dispoziţie următoarele butoane: Start, Settings, High Scores şi Help. Piesele le puteţi muta şi roti cu săgeţile stânga-dreapta şi cu tasta spaţiu, alternativ cu tastele A, W, S şi D. Link aici ca sa te poti bucura de Tetris 3D

Repara Profilul de Windows.

Imagine
Una dintre cele mai comune probleme care apare la cea mai mare parte a utilizatorii de Windows este atunci când îşi pierd contul de date şi setări din Windows. Se întâmplă atunci când utilizatori se autentifica in contul lor de Windows si găsesc toate setarile contului accesat lipsind si arata ca un cont proaspat creat. Această problemă poate apărea ca urmare a numeroase erori cum ar fi erori de hard-disk, care intrare sau iesire din domeniu, un Folder cu problemele din sistem şi o schimbare de nume de utilizator. Dar încă mai există modalităţi manuale cu care puteţi copia datele din profilul utilizatorului deteriorat într-un profil nou, şi un software gratuit, de asemenea, care pot atribui un profil de date şi setările pentru un cont de utilizator nou. Sa discutam ambele situatii adica cel cu utilizarea unui soft si manual pentru migrarea unui astfel de profil. Metoda simpla de rezolvare a Profilelor de Utilizator. Reprofiler este un program gratuit, care este portabil. Acesta vă pe

Peste 20 de ani!

Imagine
Cum credeţi că veţi arăta Dvs peste 20 de ani? Iată că există un sit ce pretinde că poate să dea o predicţie privitoare la aspectul nostru. Îi spune In20Years.com şi este absolut gratuit.. In20Years foloseşte tehnici avansate de detecţie a feţei şi de morphing ce prezic cum va arăta faţa Dvs peste 20 sau peste 30 de ani. Magica noastră aplicaţie vă va îmbătrâni faţa automat. Tot ce trebuie să faceţi este să încarcaţi o fotografie cu Dvs.” Evident, fotografia trebuie să fie frontală. Opţional – ciudată alegere – puteţi bifa dacă doriţi să vedeţi cum arătaţi peste 20/30 de ani în mod normal sau… după consum de droguri. Rezultatul seamănă mai mult cu un HDR, dar efectul de îmbătrânire nu poate fi negat. Faceţi un test, salvaţi poza şi revedeţi-o peste 20 de ani.

Compune muzica din imagini

Am descoperit de curând că pot compune muzică doar cu ajutorul unei fotografii. Ideea ei: transformarea unei imagini în… muzică. Sau să spunem audio, căci până la muzică mai e ceva drum. Nu, nu este vorba de un program care se inspiră dintr-un peisaj sau un portret compunând o melodie extraordinară. Este mai mult o joacă ce poate da uneori rezultate interesante. Ideea programului RGB MusicLab este următoarea: se încarcă o imagine, care va fi… “pixelată”. Puteţi să modificaţi nivelul “pixelului”, de la Large Mosaic la Fine . Fiecare pătrăţel va fi apoi descompus de program în canelele de culori RGB , asociindu-se nivelelor nişte sunete. Apăsaţi Create RGB Music şi apoi ascultaţi creaţia. Există o paletă de instrumente puse la dispoziţie, de la pian la flaut, de la trompetă la… lătrat de câine. Da, sunt foarte multe, zeci (apăsaţi Random Instruments dacă vă este lene să alegeţi… dar nu vă plângeţi de haosul non-muzical rezultat). Dacă veţi alege ceva mai calm, gen muzică de relaxare,

Urmareste traficul aerian

Flightradar24.com oferă spre vizualizare traficul aerian în timp real. Cu ajutorul unei hărţi GoogleMap şi cu un simplu click pe un avion sunt puse la dispoziţie date gen destinaţie, curs şi înălţime de zbor ale fiecărui zbor înregistrat. Site-ul este realizat de către entuziaşti ai zborurilor cu ajutorul companiilor aeriene care au permis montarea unor emiţătoare pe avioanele lor. Se pare că până la momentul actual sunt disponibile ca. 60% din aeronavele destinate transportului civil. După cum vedeţi putea vedea cerul României este ca de obicei liber, plin de soare, fără umbrele întunecate ale unor avioane. Alte două simulări ale traficului aerian pot fi urmărite aici (videoclip care redă o zi pe întreg mapamondul, atenţie la importanţa Europei ca nod de trafic) şi aici (clip BBC cu imagini care vizualizează zborurile deasupra Marii Britanii).

Telefon pentru persoane in varsta

Imagine
Orange România va lansa, joi, un telefon special creat pentru persoanele în vârstă, uşor de folosit, prevăzut cu volum puternic, tastatură cu cifre mari şi redare vocală a cifrelor tastate, apelare rapidă şi cu buton pentru apeluri de urgenţă. Pe lângă funcţiile de bază de voce şi mesaje scrise (SMS), modelul ZTE S302 este dotat şi cu radio FM şi lanternă. Pe ecran, caracterele sunt afişate foarte vizibil, iar meniul simplu facilitează accesul la opţiunile telefonului. De asemenea, prin apasarea butonului pentru apeluri de urgenţă telefonul iniţiază automat un apel sau trimite un mesaj la un număr stabilit în prealabil de către utilizator. Telefonul ZTE S302 va fi disponibil, de joi, 13 mai, în oferta Senior, la preţuri pornind de la un euro (TVA inclus). Împreună cu telefonul, oferta Senior include un abonament care include 500 de minute pentru apeluri în reţea şi către orice reţea fixă naţională, de la 6 euro/lună (TVA inclus). Oferta Senior se adresează exclusiv pensionarilor, iar a

Criza e cu noi!

S-a terminat smecheria la bugetari da de inteles presedintele Romaniei, v-a reduce cica fondul de pensii cu 15%, cel de salarii cu 25% si alte beneficii banesti. Unii spun ca acest lucru nu va afecta banii pe care ii va primi beneficiarul in mana, pentru ca reduce la fondul de salarii nu salariu individual, da daca e sa gandim putin acest fond spune ca n-are bani de salarii marite dar daca il mai reduce cu un sfert o sa aiba cumva bani de salariile actuale. Bineinteles ca nu si deci se vor reduce pesniile si salariile bugetarilor. Basescu spunea ca avem un deficit de 500 mil. Euro pentru care trebuie sa faca aceste reduceri, dar cu ceva timp in urma se anunta deblocarea a 500 mil. pentru un portal web eRomania care ar costa atat. La capitolul aruncat bani pe fereastra suntem buni, cred ca ar trebui sa luam Gealan (sistemul anti-aruncat-bani-pe-fereastra). Astept sa vad chiar vor reusi sa introduca aceste masuri drastice pentru bugetari, ii va face oare sa migreze spre sistemul privat

Prins in flagrant?

Fie că îţi înşeli soţia, prietena sau chiar şi amanta, te-ai gândit vreodată ce faci dacă te prindă cealaltă persoană care ştie că numai pe ea o iubeşti şi o visezi. Iată că cineva s-a gândit să va ofere un material video cu câteva replici care le puteţi da persoanei care nu bate la uşă înainte să dea buzna peste voi.

Dacia City

Imagine
Dacia pregăteşte lansarea unui model auto din clasa mică, botezat Dacia City, care va costa cel mult 5.000 de euro. Dezvăluirea a fost făcută în publicaţia germană AutoBild de către Vincent Carré, global marketing director pentru marca Dacia în cadrul grupului Renault. "Ne gândim la un model de 3,5-3,6 metri lungime", a explicat Carré jurnaliştilor nemţi. Conform datelor, Mini-Dacia va avea patru locuri şi patru uşi, urmând să împrumute elemente de la modelul Logan, partea frontală de la modelul Sandero şi platforma de la a doua generaţie a Renault Clio. Procesul de dezvoltare a modelului a început deja, mai mulţi oficiali din conducerea constructorului de la Mioveni sau a grupului Renault făcând declaraţii în acest sens, în ultimele luni. Directorul delegat pentru operaţiuni al grupului Renault, Patrick Pelata, declara la începutul lunii martie că gama Dacia ar putea ajunge la zece modele, iar procesul de dezvoltarea următoarei maşini a început deja. Articol integral: gandul

Casatoria e benefica sanatatii!

De-acum e “oficial”: casatoria face bine sanatatii; persoanele casatorite sufera mai putin de boli, atat fizice si psihice, decat cei care aleg sa-si traiasca viata singuri. Nu inceteaza s-o confirme, de multi ani incoace, numeroase studii publicate in reviste stiintifice de universitatii si institute de cercetare, din toate colturile lumii. Cercetatorul William Farr si-a propus sa studieze ceea ce el numea "conditia conjugala" a oamenilor din Franta. Cercetatorul a purces prin a imparti populatia adulta in trei categorii distincte: "casatoritii", "celibatarii" (cei fara nicio casatorie la activ) si "vaduvii". Articolul integral il puteti citi aici .

Virtual Keyboard de la Google

Imagine
Google a adaugat Virtual Keyboard langa casuta de search. Fiind cel mai utilizat motor de cautare din lume este, evident, folosit de oameni de diferite nationalitati. O parte dintre acestia scriu cu alfabet non-Latin. Asa sunt romanii, rusii, chinezii sau ungurii. Dar si multi altii. Dupa ani de experienta cei din spatele Google si-au dat seama ca oamenii prefera sa efectueze cautari in limba lor de origine. Asa ca au introdus Virtual Keyboard. Tastatura poate fi folosita, prin intermediul API-ului de pe code.google.com , pe orice site. Astfel, webmasterii site-urilor care folosesc diacritice nu ar mai trebui sa-si mai faca probleme pentru cautarile ce contin astfel de caractere. Tot ceea ce e de facut e sa-si implementeze tastatura virtuala Google. Sursa: arenait.net

Palevo.DP, ultimul virus de Messenger

Imagine
De cateva zile un virus enervant care îi împiedică să comunice normal pe Yahoo Messenger pe anumiţi internauţi. Adică trimite în locul lor mesaje şi pune link-uri către o galerie foto falsă. Cei care cad în capcană şi dau click se infectează la rândul lor. Sub link-ul care te ademeneşte să dai click se află de fapt un fişier executabil. În el se află "codul genetic" al ultimului vierme din familia Palevo - Worm.P2P.Palevo.DP (pe scurt, Palevo.DP), un vierme care vizează platformele de mesagerie instantanee, dar şi aplicaţiile de file sharing peer to peer (DC++, eMule, BearShare etc.). Palevo acţionează sub sistemele de operare Windows XP/Vista/7. Dacă sistemul tău nu este protejat sau antivirusul este unul ineficient şi nu îl blochează, codul maliţios va produce modificări asupra regiştrilor, va dezactiva firewall-ul şi va deschide nişte breşe pe care hackerii le vor putea explora de la distanţă , obţinând astfel acces neautorizat la informaţiile tale: parole, conturi etc.

Cenzura EMAG

Imagine
După ce în urmă cu o lună am achiziţionat un cooler pentru HDD de la emag (Xilence XPHD.2F.B), doar unul dintre cele două ventilatoare la numai 3-4 zile de folosire acesta a început să huruie în prima fază e de pe cooler făcea probleme apoi la o zi sau două a început şi celălalt să facă la fel. Acest lucru se întâmpla în primele două minute de la pornirea calculatorului. Pe langă sunetul destul de tare şi deranjant vibra şi carcasa destul de tare şi mă temeam să nu afecteze aceste vibraţii şi HDD-ul. Nemuţumit de alegerea făcută am zis să încerc să-i pun puţin ulei la ventilatoare, dar surpiză, acestea nu aveau gaura aceaia la axul ventilatorului ci era turnat plastic si acolo. M-am enervat acest fapt aşa că m-am apucat de dat gaura în locul respectiv pentru a putea lubrifia axul. Apoi l-am pus in funcţiune şi sunetul a dispărut. Acum vreo câteva zile m-am hotarât să scriu un review la acel produs pe site că să vadă şi altă lume că produsul cu pricina nu e reuşit şi mai bine să se or

Adobe CS5 free pentru 30 de zile

Photoshop împreună cu toate programele din cadrul Adobe CS5, în versiune trial, pot fi descărcate de pe site-ul oficial . Utilizatorii pot descărca fie întreaga suita, fie numai o anumită aplicaţie. Deşi vorbim de versiuni trial, dimensiunea acestora este destul de mare. Cei care nu au o conexiune foarte rapidă trebuie să ştie că numai Photoshop-ul are aproximativ 1 GB. Întreaga suită ajunge la 4.5 GB. Trei noutăţi/îmbunătăţiri: Complex selections, Content-Aware Fill şi Superior HDR Imaging. Dar, din păcate acuma CS5 cere de la procesor şi suport SSE2, aşa că dacă aveţi un procesor mai vechi luaţi-vă gândul de la CS5. Dar mai bine să vedeţi câteva din noile facilitaţi într-un material video.