reclame

luni, 30 martie 2009

Casa ambulantă ecologică

Într-o lume în care se consumă din ce în ce mai mult şi se produce din ce în ce mai puţin, mai există şi oameni care experimentează soluţii ecologice, viabile într-un viitor probabil sumbru. Maşinile electrice care ţin capul de afiş la această oră nu sunt decât rezultatul întârziat al unor proiecte ce ar fi trebuit promovate în urmă cu mulţi ani. Problema care se pune pe viitor este cum facem să conservăm energia, iar răspunsul vine din partea unor ingineri danezi: casa ambulantă.
Ea poate acomoda până la patru persoane, este izolată termic şi oferă un confort chiar mai bun decât cel al unui compartiment dintr-un vagon cuşetă, deoarce dispune de mobilier şi de toaletă proprie. Toaleta la rândul ei este prevăzută cu un sistem de evacuare a apei menajere. Mai mult, designul de tip modular permite cuplarea mai multor astfel de “locuinţe” într-un fel de mini-habitat şi deplasarea concomitentă a acestora, inclusiv pe teren accidentat (deci nu sunt dependente de infrastructura rutieră). Impactul asupra mediului este minim, căci locuinţele ambulante îşi trag puterea necesară cu ajutorul panourilor solare şi a unor mici mori de vânt.


În momentul de faţă, prototipul de casă ambulantă se deplasează foarte greu, aş spune cu viteza melcului: aproximativ 60 de metri pe oră. Cu siguranţă nu vrem să ajungem să avem o astfel de viaţă, dar la fel de probabil nimeni nu şi-a dorit să trăiască în vreme de război sau de recesiune şi iată că neplăcutele situaţii nu au putut fi evitate. Trebuie să fim pregătiţi pentru orice, aşa că ideea proiectanţilor merită apreciată.