Adio Edison Bec.

Becurile de 100 de waţi vor fi retrase la 1 septembrie de pe toate rafturile din Uniunea Europeană, marcând începutul sfârşitului pentru toate becurile clasice, în decurs de trei ani, şi înlocuirea lor cu lămpi de nouă generaţie ce consumă cu 80 la sută mai puţin curent electric.

De pe urma retragerii progresive a becurilor tradiţionale cu incandescenţă vor beneficia "financiar" europenii, prin reducerea consumului lor de energie, au declarat, miercuri, Biroul European al Uniunilor Consumatorilor (BEUC) şi Asociaţia europeană pentru coordonarea reprezentării consumatorilor în normalizare (ANEC).

Noile becuri sunt cu siguranţă mai scumpe, dar ele au o durată de viaţă mai lungă.

Utilizarea becurilor economice în locul becurilor cu incandescenţă va permite unui cămin obişnuit să economisească 166 de euro din factura sa la electricitate într-un an, potrivit unui studiu german citat de organizaţiile de consumatori.

Însă organizaţiile de consumatori susţin că "reglementarea europeană nu răspunde nevoilor anumitor consumatori, care trebuie să utilizeze lămpi cu incandescenţă din motive de sănătate, cum ar fi sensibilitatea la lumină sau alergii cutanate".

UE a fixat un calendar precis pentru a interzice progresiv din case becurile cu incandescenţă. După interzicerea becurilor de 100 de waţi, vor urma cele de 75 de waţi în decurs de un an, cele de 60 de waţi în doi ani şi cele de 40 şi 25 de waţi până la 1 septembrie 2012.

Becul clasic produce lumină prin incandescenţa unui filament metalic de tungsten, cu ajutorul curentului electric. Foarte satisfăcător pentru calitatea luminii sale, el transformă însă doar 5 la sută din electricitatea pe care o consumă în lumină, restul împrăştiindu-se în căldură.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce spune ciocolata preferata depre tine

UPC se revanseaza

Atentie la jocul Balena Albastra