Influenţele muzicii asupra personalităţii

Acum este oficial ceea ce bănuiam şi noi: gusturile muzicale sunt legate foarte strâns de personalitatea noastră. Adrian North, profesor la Heriot-Watt University, Edinburgh, este cel care a pus la cale un studiu elaborat, la care au participat 36,000 de subiecţi din întreaga lume, pentru a vedea care este exact legătura dintre persoanlitate şi gusturile muzicale.

Unele aspecte ale studiului sunt cu adevărat interesante şi suprinzătoare. Puţini s-ar aştepta ca cei care ascultă muzică clasică să aibă ceva în comun cu cei cărora le place heavy metal. Însă, conform studiului, ambii sunt creativi, dezinvolţi, însă deloc sociabili. Cu toate că imaginea creată despre fanii rock-ului este una deloc măgulitoare, aceştia fiind văzuţi ca nişte persoane agresive şi un pericol pentru societate şi ei însişi, studiul spune că, de fapt, sunt nişte fiinţe extrem de sensibile şi delicate care folosesc muzica doar ca pe un scut şi ca pe o mască în faţa societăţii.

Dacă studiul este adevărat sau nu, fiecare va avea cu siguranţă altă părere, contând dacă statisticile se potrivesc sau nu în cazul lui. Iată ce spune studiul despre fiecare gen muzical şi personalitatea celui care îl asculta:

•BLUES - cu o părere bună despre sine, creativi, sociabili, blânzi, dezinvolţi
•JAZZ - cu o părere bună despre sine, creativi, sociabili, dezinvolţi
•MUZICA CLASICĂ - cu o părere bună despre sine, creativi, introverţi, dezinvolţi
•RAP - cu o părere bună despre sine, sociabili
•OPERĂ- cu o părere bună despre sine, creativi, blânzi
•COUNTRY şi WESTERN - muncitori, sociabili
•REGGAE - cu o părere bună despre sine, creativi, cam leneşi însă, sociabili, blânzi, dezinvolţi
•DANCE - Creativi, sociabili, însă deloc blânzi
•INDIE - cu o părere proastă despre sine, creativi, cam leneşi, deloc blânzi
•ROCK/HEAVY METAL - nu au încredere în sine, creativi, cam leneşi, deloc sociabili, blânzi, dezinvolţi
•POP - cu o părere proastă despre sine, deloc creativi, muncitori, sociabili, blânzi, deloc dezinvolţi
•SOUL - cu o părere proastă despre sine, creativi,sociabili, blânzi, dezinvolţi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce spune ciocolata preferata depre tine

UPC se revanseaza

Atentie la jocul Balena Albastra