Noul Imn al românilor

Din lipsă de ocupaţie azi iar mi-am exersat calitatile de poet naţional, si nu stiu dacă am reuşit sa scot ceva bun, dar totuşi vă puteţi da cu parerea după ce veţi citi noul Imn naţional în viziunea mea.

Deşteaptăte domn Geoană, din somnul cel de noapte,
Băsescu te veghează, să ţi-o tragă-n spate,
Acum ori niciodată, verifică înca odată,
Cine furară voturi şi cin' te trage-n ţeapă.

Acum ori nici odată să dai dovezi la lume,
Că Base te-a furat, şi votu la fraudat,
Si ca-n a tale vene, sânge roşu curge,
Triumfator în sondaje, dar totuşi un pierdant,

Priveşte măreţe umbre, Traian, Emil, Elena,
Româna naţiune, ai tai duşmani pe veci,
Cu braţele stau goale, cu rezultatu-n mână,
"Sa traiti bine ori sai ai bun simt!", strigă toţi

PSD-işti cu steag-n mână, îl flutură de zor,
Deviza-i Bunul simţ şi scopul ei preasfânt,
Câştigă înca o lupta, dar nu razboiul sfânt.
Băsescu te domină, te vei trezi plângând.

Comentarii

carnatul sef a spus…
carnat, lasa-te de poezie, ca n-o sa scoti nicio paine cu versurile alea fara rima =))
Mickwin a spus…
Poate ai dreptate fara râme e greu sa scot un peşte, dar dacă exersez poate am şanse să scot ceva.
Mickwin a spus…
De la mine pentru seful carnat.

Nu sunt sef de stat, dar sunt un mare carnat.
Eu conduc o mare pula, din care am facut friptura
Cand pula eu mi-am prajit, ca un carnat a inflorit,
Bag pula, m-am saturat, sa tot fiu seful carnat
carnatul sef a spus…
:)) serios? eu nu m-am saturat

Postări populare de pe acest blog

Ce spune ciocolata preferata depre tine

UPC se revanseaza

Atentie la jocul Balena Albastra