Apometre pe fiecare fântână

Agenţii economici de la ţară vor fi obligaţi să îşi monteze apometre pe fântăni. Sună amuzant, dar, în zilele noastre oamenii folosesc mai puţin găleţile şi, din ce în ce mai mult, hidrofoarele. Însă prin noua măsură, oamenii ajung să plătească apa din propria fântână.
Sătenii sunt nedumeriţi. De unde noua lege? Cum să-şi plătească apa din fântâna pe care ei înşişi au ridicat-o?
Ideea acestei legi nu este nouă. Taxa pe apă se voia implementată încă de la maera secetă din 2007 de sub guvernarea Tăriceanu. Potrivit primului ministru al vremii, contorizarea apei ar fi fost singura şansă de a scăpa de perioada aridă.
Însă măsura de acum se va răsfrânge asupra micilor comercianţi care au un profit lunar apropiat celui unui funcţionar de la oraş.
Legea vine şi cu amenzile aferente, care pot atinge şi 35.000 de lei în 24 de ore sau chiar 70.000 de lei.
Sursa integrala si video: antena3.ro

Nu stiu ce produc acei agenti economici cu apa din fantană la sate, dar următorul pas va fi taxarea si oamenilor obişnuiţi ce ei nu udă grădina. Aşteptăm sa se introducă taxă pe mersul pe jos, taxă pe aerul inspirat si expirat ca poluează, taxă pe lumina soarelui, şi lista poate continua. Dar acum mă gândesc cum măsoara aştia apa la aia care nu au hidrofoare si scot apă cu o găleată? Mă apuc inventez un găletometru să scot şi eu un ban din afacerea asta.

Comentarii

Lemad.ro a spus…
Salut,
poti posta si fragmentul din textul de lege?

Postări populare de pe acest blog

Ce spune ciocolata preferata depre tine

UPC se revanseaza

Atentie la jocul Balena Albastra