Recuperare si Stergere a datelor.

Când vine vorba de pierdere accidentală a datelor, prin ştergerea lor din greşeală, sau chiar formatare a suportului pe care erau acestea stocate, ai nevoie de un program care să te poată ajuta la recuperarea lor într-o proporţie cât mai mare.
Dacă cumva credeţi că odata şterse datele sau chiar formatată unitatea de stocare a datelor nu se mai poate recupera nimic, vă înşelaţi, sunt multe programe care pot recupera datele, dar azi vorbim despre PhotoRec, un program cu care se pot recupera orice fel de date. Programul este portabil şi este distribuit pentru mai multe sistem de operare (Windows, Linux, MacOS).
După descărcare şi dezarhivare, mergeţi în subdirectorul win si porniţi aplicaţia photorec_win.exe, dar nu uitaţi să introduceţi şi stickul, cardul de memorie, HDD, înainte de a lansa aplicaţia. Chiar dacă fereastra deschisă pare complicată nu trebuie să vă temeţi, paşii de urmat sunt explicaţi în detaliu.
Acum că v-am furnizat un program de recuperare date, ar fi bine să vedem cum ştergem datele fără a le mai recupera nimeni, sau cel puţin aşa ar trebui. Deşi dacă programul de recuperare de mai sus după o formatere din windows a reuşit să recupereze destule date, după formatare cu programul despre care o să vă spun nu a mai reuşi să scoată nimic.

Programul care promite o ştergere cât mai sigură şi mai definitivă: Disk Wipe. Disk Wipe este gratuit şi portabil. Pe lângă ştergerea unor unităţi mobile este suportată şi ştergerea unor partiţii de pe calculator. Paşii de ştergere sunt la uşor de urmat (Next, Next, Finish).
Vă urez succes în activitatea de recuperator de date sau cea de killer date.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce spune ciocolata preferata depre tine

UPC se revanseaza

Atentie la jocul Balena Albastra